Sun. Oct 24th, 2021

La prima vedere, ati putea spune ca un dormitor decorat in culori inchise nu e altceva decat o blasfemie in materie de design interior. Lucrurile nu stau chiar asa, intrucat exista o multime de nuante inchise ce pot fi folosite in amenajarea unui dormitor. Exemplul perfect de culoare inchisa e maro-ul, intrucat exista cateva nuante care pot crea o imagine eleganta din contrastul dintre pereti, mobile si asternuturi (albe).

[ad]
In fond, culoarea maro nu este pe atat de dramatica ca si cea gri si nici ca cea neagra, astfel ca poate fi folosita fara probleme in multe cazuri. In plus, este infinit mai usor de stabilit tiparul unui contrast anume. De exemplu, trebuie sa observati ca in poza de mai sus ramele feresteri sunt albe, ambele usi sunt la randu-le albe, iar patul si canapeaua sunt si ele de culoare alba sau in cel mai rau caz, de o nuanta usor distincta, dar parte a aceleiasi culori.

Nici macar nu trebuie ca toti peretii sa fie vopsiti in culoarea maronie. In exemplul de mai sus, aceasta culoare apare intr-o “cantitate” relativ mica, insa suficient de mare pentru a influenta peisagistica dormitorului. Totusi, in acest caz, ea influenteaza foarte putin culoarea mobilierului dominant din camera, lucru care de altfel, se poate observa destul de usor doar aruncand o privire peste exemplul dat.

In esenta, cheia succesului in decorarea dormitoarelor rezida in contraste: o usa alba, o serie de accesorii de culori puternice (dar nu tipatoare), chiar si un birou de lemn pot face diferenta. Mult mai important e faptul ca spre deosebire de cazurile normale, camerele maronii au nevoie de mai multa luminozitate, in functie de pozitia lor  in fata bataii directe a soarelui.

De exemplu, in cazul de mai sus, dormitorul nu se afla in bataia soarelui, astfel ca are nevoie de luminozitate crescuta (factor asigurat de ferestrele imense) pentru a se pasta in limitele de confort ale unui dormitor.

Leave a Reply