Dum. oct. 13th, 2024

Un dormitor cu un pat, noptiere, dulap, dressing superb ar putea fi unul perfect. Si cu toate astea nu vei atinge perfectiunea daca nu tii cont si de accesoriile pentru dormitor. Ele pot transforma un dormitor functional, dar “plat” intr-un spatiu atractiv si primitor, in care te vei simti foarte bine mereu. Care sunt cele mai bune accesorii pentru decorul interior din dormitor si cum le vei alege, iata doua intrebari al caror raspuns il vei afla in randurile ce urmeaza.

Accesoriile pentru dormitor pot fi extrem de multe, asa ca e foarte dificil sa te opresti doar la unele care sa mai fie si potrivite pentru dormitorul tau. Oricand le vei alege va fi o alegere subiectiva, accesoriile inseamna cu totul altceva pentru fiecare proprietar de locuinta. Nu exista o lista standard a accesoriilor pentru dormitor, poti sa transformi practic orice fel de lucru si obiect intr-un accesoriu ideal pentru dormitoarele moderne. Specialistii recomanda insa anumite accesorii pentru dormitor, usor de gasit peste tot, ca sa nu distrugi decorul interior si tot ce ai reusit sa obtii dupa luni de munca in camera in care te relaxezi si te odihnesti cat timp esti acasa.

Patura. Desi pare banala, patura este un accesoriu care poate schimba foarte mult atmosfera din interiorul dormitorului. Colorata si usor de aranjat oricand, patura poate aduce contrastul de care ai nevoie la nivelul patului, te poate incalzi in zilele mai racoroase la picioare, o poti pune pe umeri cat te uiti la TV. Daca preferi sa stai intr-un scaun, fotoliu din dormitor o poti pune pe tine ca sa te incalzesti si sa te lasi dus in universul fascinant al cartii pe care tocmai ce ai inceput sa o citesti. Cromatica paturii si modelul trebuie sa fie cat mai apropiate de restul decorului interior din dormitor si sa nu faca nota discordanta. Poate fi intinsa pe pat, poate sa fie doar un element de accentuare pentru o zona anume a patului, poate sta pe un scaun, e doar alegerea ta.

Perne cu rol decorativ. Adauga textura, culori interesante decorului din dormitor cu pernele decorative. Ele vin in diferite marimi, le poti alege si in functie de designul personalizat pe care l-ai gandit deja pentru pat, pentru dormitor. Le poti adauga pe pat, pe un scaun sau fotoliu din dormitor, le poti aranja cum vrei ca sa arate cat mai bine cand nu stai in pat. E recomandat sa nu alegi mai mult de trei perne si sa te gandesti la contrast cand le vei cumpara, atat la nivel de textura, cat si de model. Pernele cu rol decorativ trebuie sa completeze perfect restul decorului excelent ales pentru dormitorul cel nou.

Iluminat de impact. Ai nevoie de mai multe surse de lumina in dormitor, lampi, corpuri de iluminat pentru tavan. Mergi pe corpuri de iluminat personalizate, cu forme diferite, adaptate designului interior din dormitor. Nu te rezuma la corpurile clasice, mergi si pe cele smart si pe corpuri de iluminat care se completeaza, seturi de corpuri de iluminat. Forma, cromatica, chiar si texturile diferite vor fi incurajate daca vrei sa ai cel mai tare dormitor din perspectiva decorului interior si amenajarilor interioare moderne.

Opera de arta de mari dimensiuni. O poti pune pe peretele de deasupra patului ca sa oferi dormitorului un aspect modern. Desi te poti rezuma si la grupuri de tablouri micute, un tablou mai mare va atrage atentia si va accentua mai bine acea zona. Nu te rezuma la printuri si la rame cat mai mari, alege si oglinzi ornamentate, ornamente arhitecturale, harti inramate, fotografii marite. Daca alegerile tale sunt cel putin jumatate din latimea patului vor fi perfecte pentru decorul interior din dormitor.

Cuvertura si covorul. Cuverturile vor adauga texturi diferite si culori, au modele diferite, asa ca vei transforma rapid dormitorul in cea mai primitoare camera din locuinta ta. Marimea cuverturii e foarte importanta, vrei sa fie cam 2/3 din suprafata patului, sa o poti lasa si pe margi ca sa acopere cat mai bine tot patul. Pe de alta parte, covoarele si carpetele trebuie sa acopere suprafete cat mai mari, sa aiba modele asemanatoare cu restul decorului, culori contrastante si o textura cat mai apropiata de textura cuverturii, daca se poate.

Plante de apartament. Orice dormitor are nevoie de o planta sau doua. Plantele purifica aerul, adauga un plus de culoare si asigura o senzatie placuta odata ce intri in dormitor. Nu trebuie sa te orientezi spre plantele verzi, ele pot avea orice fel de culori si texturi, forme, important este sa le alegi in functie de decorul interior si de cromatica dominanta in dormitorul tau. Le vei amplasa aproape de fereastra sau chiar langa fereastra ca sa aiba lumina si sa se dezvolte, le vei uda si vei avea grija sa nu le lovesti cand faci curatenie si cand mai faci schimbari prin dormitor.

Adauga si un obiect, lucru personal. Dormitorul e un spatiu personal, intim. Cauta sa ai si accesorii si elemente de decor personale in dormitor. De la o fotografie inramata cu un moment important din viata de familie pana la ceva ce ai facut, ce ai luat de pe unde ai fost in vacanta, orice are o insemnatate aparte pentru tine va fi o alegere buna pentru dormitor. E importanta si amplasarea obiectelor, lucrurilor personale. Ele trebuie sa fie la vedere, sa te inconjoare, sa le descoperi de fiecare data cand intri in dormitor si sa spuna o poveste, povestea ta.

Cum alegi accesoriile pentru dormitor?

  • Te gandesti la geometria spatiului-cu cat e mai complexa geometria, cu atat alegerile trebuie sa fie mai „moderate”, sa nu exagerezi cu accesoriile. Doua sau trei accesorii vor fi suficiente pentru dormitoarele mai mici si trebuie sa le pozitionezi la distante mai mari unele de altele;
  • Cromatica e importanta si ea-adaugi culoare in dormitor cu ajutorul accesoriilor, contrastul conteaza mult aici. Fii creativ si nu te opri din joaca nici in momentul in care decorezi dormitorul cu ajutorul accesoriilor. Rezultatele vor fi excelente de fiecare data:
  • Aplicatii practice-combina mereu frumusetea unor accesorii cu latura lor practica. De exemplu, poti folosi masute de cafea langa pat daca vrei, care sa inlocuiasca masutele fixe sau noptierele clasice;
  • Preferintele nu se discuta-alegerea cu atentie a detaliilor va fi esentiala pentru un decor interior in dormitor ca in reviste. Nu exista reguli stricte, important este confortul si cum te simti odata ce ai intrat in dormitor.