mie. sept. 11th, 2024

Spre deosebire de amenajarea unei sufragerii sau de amenajarea dormitorului, amenajarea unei bucatarii pare floare la ureche. In realitate nu e deloc asa.

Desi discutam despre un spatiu mai mic in comparatie cu spatiile dormitoarelor sau sufrageriilor, bucataria ridica o multime de provocari celor care se incumeta sa o amenajeze si sa gaseasca cele mai bune variante de design interior. Bucataria viitorului si amenajarea ei va depinde in mare masura de mobilierul ales si de calitatea acestuia.

Mobilierul perfect pentru bucataria viitorului nu e unul foarte scump, dar nu e nici cel mai ieftin. E un mobilier obisnuit, dar cu accente inspirate din toate ideile si din amenajarile interioare profesioniste. Mobila dintr-o astfel de bucatarie nu se alege in cateva minute. E nevoie de multa documentare in spatele alegerii, de inspiratie si de raspunsuri la cateva intrebari esentiale. Care ar fi acestea?

Ce fel de bucatarie iti doresti? In teorie, bucataria este camera in care gatesti si unde poti manca, poti sa iti bei cafeaua. Insa in ultimii ani bucatariile au evoluat mult si vor mai evolua in directii greu de intuit acum. Spatiile devin din ce in ce mai versatile, putem lucra, manca, gati, ne relaxam in bucatarie, avem invitati in bucatariile noastre moderne. Dar la baza bucataria ramane tot locul unde gatesti preparate delicioase pentru invitati sau familie. Asa ca mobilierul pentru bucatarie trebuie sa fie ales cu gandul la aceasta intrebuintare a camerei.

De la inceput te vei gandi ce fel de bucatarie vrei sa ai, daca vrei sa o transformi intr-un open-space si sa ai mobilier care te va ajuta sa obtii un design deosebit, optimizat pentru orice fel de utilizare. Orice idei ai e bine sa le pui pe hartie si sa le analizezi, sa te gandesti mereu la viitor si la cum va arata bucataria ta ideala inainte sa faci masuratori, sa comanzi mobilier si sa astepti montajul. A avea o imagine clara despre cum vrei sa fie bucataria ta iti va permite cu siguranta sa ai si cele mai tari personalizari pentru acest spatiu si pentru mobilierul comandat.

Care sunt materialele potrivite pentru ideile tale si pentru amenajarea bucatariei? Lemnul ramane cea mai buna alegere, indiferent de esenta sa. E bun pentru dulapurile suspendate, pentru corpurile de mobilier fixe din bucatarie. Mobila moderna pentru bucataria ta poate fi din nuc, mahon, stejar. Lemnul se completeaza cu sticla, fierul sau aluminiul, otelul ca totul sa arate foarte bine. Mobilierul transparent acrilic este ideal pentru un design futuristic al bucatarie.

Bucataria viitorului imbina cumva traditionalul cu modernul, clasicul cu elemente futuriste, asa ca va trebui sa gasesti si tu un echilibru atunci cand vine vorba de mobila din viitoarea ta bucatarie. Nu exagera cu elementele clasice sau traditionale la nivelul mobilierului daca nu vrei sa ai o bucatarie mai degraba vintage.

Si mai e un lucru important: calitatea mobilierului de bucatarie. In bucatarie e umiditate mare, e foc, se pot intampla multe, asa ca e nevoie de materiale rezistente si usor de intretinut pentru mobilierul din bucataria viitorului. Lemnul tratat, suprafetele care nu au probleme daca mai sare cate ceva pe ele si se curata rapid, materialele rezistente la umiditate mare mai mereu, iata niste variante excelente pentru mobila de bucatarie comandata.

Cat spatiu va avea bucataria ta? Tot timpul e bine sa masori totul si sa te gandesti foarte bine ce mobilier comanzi pentru viitoarea bucatarie, sa alegi unul care poate fi montat simplu in spatiul pe care il ai deja la dispozitie. Cand ai spatiu mic e recomandat sa te orientezi spre mobilierul care poate fi montat pe verticala, daca ai spatiu mare poti merge si pe mobilier care se poate instala, monta pe orizontala.

Incearca sa ai mereu schite deja facute, sa ai proiectarea pentru bucatarie deja finalizata in momentul in care vrei sa iti comanzi si mobila. Doar asa te vei asigura ca bucataria viitorului va fi exact asa cum ai visat si vei avea si spatiu suficient sa te misti si sa faci cele mai bune feluri de mancare.

Ce culori ai putea integra in decorul interior deja existent in bucatarie? Multa lume porneste de la mobilierul alb, care da impresia de spatialitate mai mare, de aspect mai ingrijit. Poti sa alegi culori, nuante si tonuri pe care ai si in alte camere, ceva specific doar bucatariei sau o combinatie de culori in constrast cu tot ce ai prin celelalte camere.

Tonurile „blande” sunt recomandate pentru mobilier daca peretii au culori prea deschise, sunt prea colorati, au gresie colorata. In schimb, daca avem nuante mult prea inchise in jur putem sa alegem pentru mobilierul de bucatarie si niste culori ceva mai deschise, care sa aduca ceva „lumina” in bucataria noastra. Bucataria viitorului va avea culori care se asorteaza de minune, mobilierul va fi unul in ton cu tot ce tine de designul interior general si cu toata cromatica de baza din locuinta.

Ce finisaje va avea mobilierul din bucataria viitorului? In bucataria viitorului finisajele tin mai degraba de preferintele personale. Daca vrei mai multa dinamica in bucatarie poti merge linistit pe finisaje metalice, glossy. Dar e bine sa existe si finisaje mate pentru pereti, tavan complementare pentru un echilibru vizual placut odata ce intri in bucatarie.

Finisajele mate sunt doar pentru situatia in care vrei ceva simplu, clasic. Sau poti combina finisajele mate pentru mobilier, dulapuri suspendate cu finisajele glossy de la scaune, poate masa, taburete. Important este sa te sfatuiesti cu cineva inainte sa le alegi sau sa te documentezi serios pentru a nu gresi in combinatiile pe care le vei obtine in bucataria ta cea noua.

Estetica sau functionalitatea? Ce e mai important pentru mobilierul din bucataria moderna? Dulapurile din bucatarie si restul mobilierului trebuie sa arate foarte bine, dar sa isi mentina si functionalitatea. Dulapurile suspendate vor avea atat o functie estetica, dar si una practica, vei pune in ele tot ce vei folosi in bucatarie si vei sti de unde sa gasesti orice cand ai nevoie.

Estetica se refera la design, stil, culori, finisaje, poate si partea hardware. Alegi dulapuri cu sau fara manere, cu senzori, lumina, mai spatioase sau mai micute la interior.

Eficienta lor se va reduce la stocare, spatiu de stocare si la managementul lucrurilor din interior, cum organizezi tot ce vei pune acolo, cat de usor. Tot ce vei pune in dulapuri trebuie sa se potriveasca perfect in spatiul interior, dar sa arate si foarte bine cand le privesti. Si estetica, si functionalitatea, latura practica sunt importante cand e vorba despre mobilierul pentru bucataria viitorului.