mie. sept. 11th, 2024

Nu toata lumea are o sufragerie cu o suprafata foarte mare. Se intampla mai ales la locuintele care sunt prost compartimentate sau la apartamentele cu suprafate si asa prea mici. Si cand ai o sufragerie mica esti mereu in cautarea unor trucuri care sa iti permita sa ai ceva mai mult spatiu pentru tine si sa folosesti spatiul pe care il ai deja cat de bine poti.

Livingul este poate cea mai importanta camera dintr-o locuinta. Acolo primesti musafirii, acolo te distrezi, acolo te relaxezi si citesti, te uiti la tv, asculti muzica. In sufragerie ai mai putina mobila ca in dormitor sau bucatarie, dar asta nu inseamna ca ai tot spatiul pentru tine. Daca ai sufragerie mica nu prea poti sa te bucuri de relaxare mai ales cand te lovesti mereu de corpurile de mobilier si camera pare prea mica pentru nevoile tale. Ce e de facut? Iti dam cateva idei in randurile ce urmeaza ca sa ai o sufragerie mica suficient de mare pentru nevoile tale:).

Alege o canapea cu un profil mic. Daca ai un living mic evita o canapea mult prea mare pentru spatiul pe care il ai la dispozitie, incearca sa o alegi fara brate groase, fara brate prea inalte, spatarul nu trebuie sa fie nici el prea mare. E important sa nu atinga podeaua, parchetul, e bine sa aiba aerisire cat mai buna sub ea. Picioarele de 15 cm inaltime ar fi perfecte pentru o canapea mica pentru living. Evita sa ai canapea extensibila care va ocupa si mai mult spatiu. Ca sa iti tii picioarele mai comod investeste intr-un scaunele special pe care sa il ai mereu la indemana, depozitat in alta parte a camerei.

Alege o masuta laterala ca masuta de cafea si evita mesele rotunde. Mesele rotunde nu sunt unele foarte mici, ocupa destul spatiu, si daca nu il ai la dispozitie s-ar putea sa te complici mai mult cu o astfel de piesa de mobilier. E important sa ai o masuta laterala pe doua niveluri pentru a avea o versatilitate cat mai mare cu putinta. Ai si pret mai bun, ai si greutate mai mica, inaltimea nu ar trebui sa fie prea mare. Masuta laterala pentru cafea poate fi trasa usor in alta parte a camerei, nu ocupa loc mult, poate sta si pe un hol cand nu ai nevoie de ea. Culoarea trebuie sa fie in ton cu nuantele din locuinta si cu restul mobilei, lemnul va fi de calitate si va fi ales in functie de esentele pe care le ai deja in casa.

Adauga un covor mai mare pentru a defini mai bine spatiul livingului mic. Cand ai un covor mic ochiul va intelege ca acolo unde se termina el se termina si sufrageria si va parea si mai mica. Schimba covorul mic cu unul mai mare ca suprafata si vei pacali ochiul, camera va parea mai mare. Plus ca te va ajuta sa ai stabilitate mai mare in cazul unor piese de mobilier. Covorul va fi dreptunghiular, evita covorul rotund pentru ca va dezechilibra camera si nu va oferi un aspect atat de placut si de echilibrat precum covorul dreptunghiular. Nu exagera cu marimea covorului insa, incearca sa il pastrezi la cativa centimetri de toti peretii ca sa nu ai un spatiu dominat de acest covor.

Perdele cat mai inalte, pe toata inaltimea camerei. Un living mic va avea nevoie de o compensare pe verticala. Adauga perdele, draperii care vor porni de la nivelul tavanului si vor ajunge pana la podea. Ca sa pacalesti ochiul poti adauga tablouri inalte si lumini in dreptul tavanului, lumini de accentuare pentru a avea o camera mult mai mare la nivel vizual, desi livingul va ramane la fel de mic ca spatiu, nu ai ce face in aceasta privinta.

Fixeaza o oglinda pe un perete opus al camerei. Asa vei avea lumina in toata camera si camera va parea mai mare. Plus ca oglinda poate reflecta ce e afara, iar daca ai pomi, verdeata, o vedere splendida in fata geamului o vei vedea mereu cat stai si te relaxezi pe canapea. Ca forma prefera oglinda rotunda, oricat de mare ar fi, care sa acopere cat mai mult din perete. Poate fi decorata, poate avea si o rama interesanta, care sa corespunda decorului interior deja ales.

Alege lampi, corpuri de iluminat fara umbre, dar cu picioare inalte si subtiri. Iluminatul unui living mic este extrem de important. In loc sa pui lampi pe toate corpurile din jurul tau mai bine alegi o lampa inalta, cu picior, pusa pe podea. Evita becurile si lampile care pot da umbre nedorite pe parchet si incearca sa alegi o lampa smart ca sa ai mai multe tipuri de tonuri si culori si sa te joci cum doresti cu atmosfera din locuinta ta.

Alege intre rafturi suspendate sau un singur raft inalt, pe mai multe niveluri. Poti pozitiona rafturile deasupra televizorului suspendat pe perete, poti sa pui niste rafturi intr-un colt al camerei, pe un perete al camerei, pe o portiune a sa. Nu adauga prea multe lucruri, prea multe accesorii pe rafturi ca sa nu incarci si mai mult camera. Livingul va fi dintr-odata mai mare si mai inalt si vei avea si un spatiu in care te vei simti foarte bine.