Azi a fost un cutremur. Respectabil, dupa masuratori. Nu l-am simtit. Venea de departe. Probabil la fel cum nu am simtit nici multe alte cutremure. Cum am lasat sa treaca pe linga mine multe alte… cutremure! Se spune ca unii oameni, ca sa nu mai zic de animele, presimt cataclismele. Se zvircolesc sau schelalaie, dupa caz. Oi fi un nesimtit!… Nu ma zvircolesc, nu schelalai. Probabil nu as simti nici macar un tsunami. Sau ar fi trebuit sa fiu mai… sudist si mai… trendy? Azi a murit un alpinist. Ajunsese acolo unde eu nu o sa ajung niciodata. Am si eu… vulnerabilitatile mele… Banalul cotidian cu de-alde Udrea, Basescu, Mazare si Boc-nostalgicul ma lasa tot mai rece, asemeni ghetarului aluia din Alpi, asemeni singelui rece al celor doi medicinisti de Timisoara, criminali. Nu am de unde alege, nu am optiuni, in afara celei a raului cel mai mic… Mic, mic, mic… Masurile anti-criza nu-mi mai spun nimic astazi. Poate miine? Nici fotbalul. Cred ca o sa-mi iau un acvariu (chiar daca stiu ca numai imblinzirea apei dureaza vreo doua saptamini!) si o sa scufund in el toate stirile si toate gindurile de-o zi, in chip de xipho, neoni sau guppy. Daca nu voi uita sa oxigenez amalgamul, daca nu voi uita sa schimb apa, o sa ma uit la luptele din acvariu, ca la televizor, ca la un film romanesc bun sau o sa ascult un tinar trubadur rus, cam de seama mea, Serghei, mort deja cu mult inainte sa-l descopar. Cu mult inainte sa afle de emotia muzicilor lui care, au umplut si dat pe-afara gindurile de-o zi dintr-un acvariu. Sau, poate, intr-o zi o sa scap si in cubul asta de sticla neinspirat un piranha ori o picatura de gripa porcina, din Argentina…